Azi am am avut un laborator la facultate si treburile au descurs in felul urmator: verificarea prezentei si apoi ni s-au dat niste carti din care a trebuit sa conspectam fiecare lectia curenta. Asa… apoi a urmat un timp in care profesorul (nu are titlul univ. de prof.) a stat pur si simplu si s-a uitat pe pereti. Deci aproximativ 2 ore le-a petrecut impreuna cu noi uitandu-se pe pereti.
Vreau sa trec peste treburile care tin de didactica, nu pentru ca n-ar fi importante, dar stau si ma gandesc, cum este posibil ca sa stai pur si simplu 2 ore fara sa faci nimic… macar daca citea o carte sau o revista… mie nu-mi ajunge timpul sa fac tot ce-mi doresc, sa citesc tot ce as vrea (mai citesc in pauze… 
) si el are timp sa se uite pe pereti… acum in momentul in care se formeaza el ca profesor… acum in momentul in care ar trebui sa acumuleze mult si … de ce nu… sa propuna reforme. Uff, stai ca merg prea departe… e prea mult pentru el sa se gandeasca la reforme… pentru el e bine asa cum e… somn usor!
Dar mie totusi imi pare rau ca pierd timpul mergand la acel laborator care ar fi putut fi interesant, care m-ar fi ajutat cu adevarat nu sa aflu lucruri noi ci sa le acumulez… dar nu se poate… trebuie sa fac treaba asta singur.
Pentru calmarea indignarii, s-auzim: L.W. Beethoven – Emperor Concerto. La pian si dirijor Friedrich Gulda.
[youtube]OJ8NJLEH0_k[/youtube]
In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
“Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”
“Stai o clipa,” ii replica Socrate. “Inainte sa-mi spui, as vrea sa
treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.”
“Trei?”
“Asa este,” a continuat Socrate. “Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”
“E-n regula,” zise Socrate. “Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.
Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”
“Nu, dimpotriva…”
“Deci,” a continuat Socrate, “vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. ” Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”
“Nu, nu chiar…”
“Ei bine,” a conchis Socrate, “daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este
nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?”
Am primit pe mail aceasta istorioara. Nu stiu cat de adevarata este dar ca principiu este folositoare. O leg fara sa vreau de ceea ce mi-a spus o persoana cunoscuta in urma cu cativa ani: cand iti vine sa spui un lucru, gandeste-te bine si inghite-l; daca iar iti vine sa spui acel lucru iar gandeste-te, analizeaza si inghite-l. Daca si a treia oara ti-a venit sa spui atunci da-i drumul, inseamna ca merita spus.
Adevarat, Bine, Folositor… hm, cred ca am intalnit cu totii persoane care sa vorbeasca ca sa se afle in treaba… nu spun ca ni s-ar fi intamplat chiar noua uneori 
