Votat! pe Basescu…

by Ovidiu Scarlat

Google Romania

Se pare că și Google știe că azi este Ziua Națională a României. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc acum.

Mă gândeam la tot circul politic din ultimul timp. Stiu că am zis că o să mă duc la vot în primul tur ca să-l votez pe Remus Cernea, dar nu am mers. Dar de data aceasta chiar o să merg, ca să-l votez pe Băsescu.

Am fost destul de mult dezamăgit de Băsescu dar consider având în vedere situația curentă că el trebuie să mai fie președinte încă 5 ani.

Ce să spun? Să spun că defapt cei ce luptă acum așa de vioi sunt defapt cei care nu au mai putut fura cât au vrut? Ce alt motiv ar putea fi în spatele liberalilor de au ajuns să facă alianță cu un partid social(ist)? Cum este posibil așa ceva? Cum este posibil să fie lăsat partidul pe mâna unor ambiții personale? Defapt și-au ales singuri direcția cei din PNL când l-au votat pe Antonescu, au știut că îl urăște pe Băsescu cu toată ființa – aceasta nu este o atitudine potrivită pentru un politician care se consideră de mare clasă, nu prentru că este Băsescu la mijloc, căci am spus de multe ori, că aș vrea alt președinte în locul lui.

Deci după toată afacerea aceasta PNL o să iasă cel mai prost, după părerea mea. Dacă acum a ajuns puțin la 20%, după totă afacerea aceasta, PNL o să coboare la 10%. Lucrul acesta nu este prea bun după tărerea mea, pentru că în ceea ce mă privește, chiar dacă sunt independent politic, am simpatizat într-o anumită măsură PNL-ul și doctrina liberală.

În cele din urmă, vreau să spun că m-aș bucura ca multi oameni dintre cei care nu au fost la vot în primul tur să meargă la vot și să le dea peste nas mașinăriei politice murdare ce s-a pornit împotriva lui Traian Băsescu.

Deși, țin să remarc că deja încep să cred că Băsescu va pierde alegerile de data aceasta. Sunt convins că se va fura la voturi cât mai mult posibil și se va face un turism electoral fără precedent în România.

Îmi dau seama că PSD și PNL sunt atât de îndârjiți încât sunt în stare de orice ca să-l schimbe pe Băsescu.

Hai la vot! Hai Băsescu! ;)



Ziceam ca nu o sa ma duc la vot. Cred ca pana la urma o sa ma duc. O sa-l votez pe Remus Cernea (un alt link). Nu vreau si nu am timp sa comentez mai mult. O sa-l tin “sub urmarire” :D , dar dupa cate vad este singurul care mi-ar merita votul. :)

Nu prea stiu care-i treaba cu Partidul Verzilor. Nu am auzit de ei, dar nu despre asta vorbeam eu acum. :)

Nu vreau sa zic ca este mai bine la noi in Romania, sigur este mult mai grav… dar totusi sa nu-i supraestimam pe cei din Vest:

Via Documentary Heaven

Deşi am multe alte lucruri mult mai bune de facut şi in ciuda faptului ca mi-am promis ca voi inceta activitatea de blogger nu ma pot stăpânii sa scriu cateva rânduri. Banuiesc ca defapt scriu doar pentru mine, ca să mă răcoresc, pentru că cititorii mei deja de multă vreme nu au mai vizitat “Grădina cu doi nuci”, şi pe bună dreptate.

Pentru ca nu am timp şi cred ca nu merită nu o să extind discuţiile pe baza unui subiect ci o sa fac o tocăniţă cu opiniile mele cu privire la ceea ce am vazut/auzit în ultimul timp.

Da, nu am fost la alegerile europene, pur si simplu nu am pe cine sa aleg, din tot scandalul romanesc nu am inteles ce vor sa facă parlamentarii noştri acolo (nici ei nu au inţeles! Becali a zis ca vrea sa meargă să vadă cum este, dacă-i place rămâne, dacă nu, işi dă demisia. Nu era mai bine să meargă înainte să vadă cum este?) Suntem o ţară în care cele mai mari probleme le au majoritarii pentru ca România este codusă de minorităţi, minorităţile din Romania fac imaginea României în lume (Romnânia este o ţară cu mulţi ţigani, unguri şi saşi ceva turci şi macedonieni), politic suntem reprezentaţi de minorităţi, cum se numesc altfel parlamentarii aleşi de 20% din populaţie? Ce înseamnă când pete 50% din populaţie nu vrea să se prezinte la vot? Inseamnă ca nu vrea pe nici unul dintre ei. Deci suntem conduşi de minoritaţi.

Minorităţile au cele mai multe drepturi în Romania, nu este de mirare faptul ca mulţi oameni care rămân fără serviciu la 50 ani vor să-şi inventeze boli ca să se pensioneze pe caz de boală, astfel au mai multe drepturi.

Dacă eşti cinstit si munceşti de dimineaţă până seară nu ai nici un drept.

Cât de nesimţit trebuie sa fii ca politician, în România, să acuzi pe cei care te plătesc ca să nu munceşti şi care plătesc ca să acopere ce furi tu, să-i acuzi că nu s-au prezentat la vot?

De departe cea mai mare mascaradă politică din ultima vreme este candidatura Elenei Băsescu. Ea a inventat o nouă definiţie independenţei. Ea a strâns semnăturile exclusiv prin aparatul de partid şi şi-a facut campanie exclusiv cu ajutorul aparatului de partid iar în seara alegerilor s-a înscris înapoi în partid, iar ea spune că toate astea înseamnă candidat independent. Şi ceva nu-mi este clar, cum este logic să plăteşti milioane de euro pentru o campanie ca să ajungi pe un post în care nu o să câştigi banii înapoi?

A zis în campanie ca nu mai vrea să fie văzută ca fiica cuiva, bla bla bla. In seara alegerilor cand intra în sediul pdl pentru readeziune (o aştepta presedintele partidului pe scari – ce mascaradă, cred ca a luat premiul Nobel şi eu nu am ştiut, altfel nu-mi explic de ce i se dă atâta importanţă în partid) mândra spune: “S-a întors fiica …..”

Elena Basescu a fost defapt un simplu instrument de manipulare, nicidecum locomotivă. Cea mai mare problemă este că însăşi ea crede în toată povestea asta.

Iată cu ştie să facă grafice Hotnews.ro:

Iată cum ar trebui sa fie conform matematicii:

Oare este vreo diferentă între cele două grafice? Oare cine nu se uită la numere ce întelege? Că între PSD și PDL este diferență destul mare, 3xPNL = PSD, că UDMR este aproape 2xPRM iar EBA e mult dub 1/2 din UDMR.

Ce să ne mai supărăm pe străini care publică imagini cu România de genul.

Campania de promovare a turismului mi se pare interesanta. Spoturile care le-am vazut mi se par cele mai interesante de pana acum.

Dacă aș putea aș face o altă campanie nu cu scop turistic ci cu scopul de a schimba  imaginea Romnâniei. Aș face spoturi cu oameni obișnuiți (studenți, profesori, patroni, muncitori etc) și în câteva secunde românul respectiv spune două trei vorbe despre programul lui de zi cu zi sau din week-end iar camera îl urmărește pe parcursul zilei în activitățile lui. Doar să vadă europenii că românii nu sunt țigani cu toții, nu sunt toți unguri, nu toți au caruță și cal, nu toți copii sunt cu picioarele goale și murdari de noroi pe față. Am fost in Olanda, acolo majoritatea știu cate ceva despre România, știu că suntem țigani în primul rând, “Rromales” inseamna cei Romania. Ei bine, ei nu stiu ca există ţigani şi în alte state din Europa, toţi sunt români.

Nu am nimic cu ţiganii, multi sunt oameni de omenie. Nu am nimic cu ungurii, nici cu alte minorităţi. Transilvania este cu un pas inainte (sau mai mulţi) tocmai din cauza faptului că acolo s-au întâlnit mai multe culturi care au învăţat să se respecte reciproc.

Dar m-am săturat să fim minorităţi. Pe site-urile marilor reviste de documentare şi a trusturilor de informare straine Romania inseamna: Vlad Ţepeş, Ceauşescu, Nadia Comăneci, Hagi, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, ţigani, unguri şi iar ţigani şi iar ţigani apoi centre de plasament, atat. 16 milioane de români nu au identitate, au identitate de imprumut, trebuie sa fie după bunul plac al mass-media: ori naţionalişti, ori săraci, ori unguri, ori ţigani, ori estici, ori vampiri, ori inculţi etc.

Tudor Chirilă nu exista (va recomand sa-i cititi blogul, nu-s de acord cu tot ce scrie dar e singurul blog romanesc care l-am citit in ultima vreme  plus photoblogurile, imi place imaginatia lui si cultura lui care te inspira sa vrei mai mult, sa cunosti mai mult.

Stiu, ar trebui sa dau si alte exemple, da nu asta mi-am propus sa fac acum, exemple sunt cu miile dar sa zicem 50000 din cei 100.560 de vizitatori ai blogului lui Tudor Chirilă care gândesc la fel şi sunt conduşi de principii asemănătoare nu există nici ei. Nu au nici un drept, nu sunt minorităţi, nu sunt bolnavi, nu sunt politicieni nici preoţi.

La fel nu exista nici profesorii care suportă umilinţa zilnică şi sistemul care-i impinge spre mediocritate şi care a făcut din învăţământ o ruşine naţională.

Nu există nici medicii şi personalul medical care lucrează aproape benevol sau umilindu-se primind şpagă.

Eu nu exist. Mai e cineva care nu exista prin zonă?

Suntem deja obisnuiti cu super/hipermarket-uri, dar cred ca sunt unele lucruri pe care trebuie sa le stim in ceea ce le priveste. Dupa ce am vazut investigatia BBC mi-am schimbat destul de mult opinia.
Part 1

Read more…

Country file – Romania

by Ovidiu Scarlat

Al doilea film despre Romania pe ziua de azi. Cred ca merita vazut. Documentarul este realizat de BBC.

Mi-a placut sa vizionez documentarul despre Romania. Este o prezentare neincrancenata, relaxanta.

Sunt multe lucruri care imi doresc sa ramana neschimbate in Romania. Daca vizionati documentarul sigur o sa va dati seama despre ce vorbesc.

Thank you Michael Palin!

Basarabia

by Ovidiu Scarlat

Am auzit multe discutii in ultimul timp despre Basarabia (Republica Moldova) si m-am hotarat sa scriu si eu cateva cuvinte pe aceasta tema.

Istoric vorbind, nu poate sa existe nici un fel de indoiala ca Basarabia si Romania sunt legate, nu poti sa inventezi o noua istorie in care Basarabia sa fie prezentata in alt fel decat o stim cu totii. Dar cred ca trebuie sa fim rationali si sa lasam emotiile putin deoparte in raport cu Basarabia. Trebuie sa acceptam ca Moldova de azi nu mai este la fel cu Moldova care s-a desprins de tara, Moldova s-a schimbat mult si si-a dezvoltat o cultura paralela cu cea a romanilor, o cultura diferita fata de a romanilor, chiar daca unele parti sunt relative cu ale noastre.

Vreau sa privesc Moldova gandindu-ma la poporul care se afla acolo si ma gandesc la influenta pe care o poate avea o dizolvare a statului moldovenesc prin unirea cu Romania. Situatia trebuie privita rational si atunci putem sa avem un tablou care ne poate determina sa stim ce trebuie facut.

Pornind mai intai din punctul de vedere, sau din interesul cetateanului din Republica Moldova as vrea sa amintesc ce s-a intamplat dupa ce Transilvania s-a unit cu Principatele Unite, (nu sunt istoric, nu stiu date exacte, dar aceste date se gasesc in tratatele de specialitate), atunci romanii din Transilvania nu au fost bine primiti, ma refer in structurile de conducere, in mecanismele decizionale existente la vremea respectiva, va dati seama ca intr-o situatie mai complicata erau minoritatile nationale. Adevarul trist este ca populatia din Transilvania a intrat o perioada de timp dupa unire intr-o relativa izolare (daca o persoana avizata cunoaste ca situatia a fost diferita fata de cum o prezint eu, astept comentarii! nu vreau sa dezinformez!). Ne putem deci imagina in ce situatie o sa se afle populatia din republica Moldova dupa o eventuala unire cu Romania, dar eu cred ca o sa treaca mult mult timp pana cad o sa capete respect din partea romanilor. Este adevarat ca sunt lucruri care se pot reglemeta prin lege, dar prezenta in Parlament nu poate totusi garanta suport pentru interesele locale. Privind mai departe sa ne gandim la criza de identitatepe care o s-o aiba, pe foldul dezinformarii pe care au trait-o poate de cand s-au nascut, in momentul de fata o proportie foarte mare din populatie se considera moldoveni, iar dupa o eventuala unire poate multi o sa considere ca este rau sa fii moldovean, ceea ce nu este adevarat. Dar sa nu uitam de minoritatea rusa de acolo, sunt foarte multi care nici macar nu stiu romaneste sau poate stiu doar sa vorbeasca dar nu stiu sa scrie si sa citeasca pentru ca au fost la scoli in limba rusa. Este o populatie destul de bine omogenizata, cu multe familii de tipul: tata rus – mama romanca sau cu tata 1/2 roman si mama rusoaica sau tot felul de combinatii de genul acesta. Gandindu-ma la aceste lucruri am convingerea ca pentru populatia Moldovei din ziua de azi va fi complicat sa se adapteze dupa o unire cu Romania. Chiar nu trebuie sa ne pese de suferinta unor oameni atunci cand avem un o idee, o dorinta? Chiar daca este bine intemeiata si se doreste a fi cu un scop bun! De ce sa le facem sufeinta moldovenilor si noi dupa ce au suferit atat de pe urma rusilor?

Intorcandu-ma la punctul de vedere romanesc, la interesul nostru si la felul nostru de a fi dar si la situatia politia si economica in care ne aflam pot sa spun multe si imi este greu sa gasesc macar un motiv pro unire. Romanii nu sunt toleranti. Romanii nu tolereaza alte culte religioase, alte obiceiuri, alte traditii pe care le-ar putea avea vecinul de langa el. Pentru roman lucrurile trebuie facute asa cum stie el iar cine face altfel este ciudat si de multe ori respins de societate. Poate ca se intampla asa si la alte popoare, nu cred ca noi suntem mai rai decat altii, dar cred ca in ultimul timp exista o evolutie pozitiva in acest sens. Cu toata evolutia pozitiva din ultimul timp sa ne imaginam cum o sa fie ca in Parlament sa avem o minoritate rusa si reprezentanti din Moldova. O sa trebuiasca sa invatam sa comunicam cu ei si nu stiu cine o sa fie dispus pentru asta. Chiar imi imaginez un scenariu posibil, ei ar putea sa faca o majoritate in Parlament pentru votarea unei legi sau pentru demiterea unui Guvern impreuna cu alte minoritati pe fondul indisciplinei (abtinere, absenta,  dezinteres) parlamentarilor romani.

Tot din puctul de vedere romanesc, as putea sa amintesc problemele pe care le are Republica Moldova cu gruparile mafiote, probleme care ar fi o incercare destul de grea pentru post-unire. In momentul de fata Romania nu are astfel de probleme, la nivelul la care sunt in Moldova si in Bulgaria si in mod sigur nu-si doreste sa-si bage in curte astfel de probleme.

O eventuala unire intre cele doua state ar insemna si o reorganizare teritoriala, poate chiar o regionalizare sau federalizare. Chiar daca nu sunt chiar impotriva unei eventuale regionalizari, totusi am o indoiala ca aceasta se va face in cel mai bun mod. Daca tot a venit vorba de regionalizare, singura varianta de regionalizare pe care o consider corecta este  cea bazata pe geografie, nu pe istorie. Geografia ne-ar putea ajuta si sa dezvoltam niste brand-uri regionale inofensive (“Regiunea Delta Dunarii”, “Regiunea Siret”, “Regiunea Fagaras”).  Tot la nivel administrativ, sa ne gandim ca dintr-o data al doilea oras din Romania va fi Chisinau, un oras mare, cu probleme multe care vor ajunge ale noastre, bani de la bugetul nostru vor merge acolo pentru investitii de tot felul. Suntem oare dispusi sa lucram acum pentru dezvoltarea Moldovei cand mai este atat de mult de lucru in Romania? Chiar si unita Moldova, nu cred ca va capata prea multi bani, pentru ca Moldova nu se afla pe drumul care duce spre Vest! Nici in Moldova noastra nu se fac astfel de investitii, abia anul acesta s-a facut un proiect de autostrada spre Iasi iar pana o sa se apuce de treaba cred ca o sa mai dureze inca vreo 10 ani!

Poate ca am prezentat cel mai nefericite aspecte ale tabloului unirii dintre Moldova (Basarabia) si Romania. Cred ca trebuie sa nu fim numai emotionali si sa zicem “waw! ce fain ar fi!” ci sa calculam bine situatia.

Eu cred ca in momentul de fata, cel mai bine pentru Moldova este sa-si continuie drumul catre o integrare in UE, sa se dezvolte cat mai mult, sa-si mai rezolve din problemele pe care le are si sa aiba in primul rand o relatie de buna vecinatate si preferentiala cu Romania, pentru ca in momentul de fata, la nivel oficial nu arata prea multa simpatie. Infaptuirea unirii in perioada urmatoare nu ar arata decat ca o casatorie neconsimtita actorii principali.

In final vreau sa-mi exprim opinia ca discutiile despre o eventuala unire in momentul de fata mi se par pura demagogie. Chiar si mesajele lui Basescu pe care le lanseaza din cand in cand se inscriu in portretul mesajelor populiste, menite sa atraga votul unor asa-zisi nationalisti care nu stau sa vada care este interesul national.

Germania sufera inca dupa unirea dintre Vest si Est, pentru noi o sa fie mai usor? Nu cred! Poate ca mult mai greu. Poate ca ne-ar arcunca cu inca 20-40 ani in urma celorlalte state europene.

Chiar daca am prezentat mai multe aspecte ale posibilei situatii post-unire, consider ca evolutia si efectele sunt totusi imposibil de estimat. Pur si simplu se poate intampla orice, si daca totul merge bine  sau spre bine acum de ce sa ne trebuiasca noua unire? Sa ne dam mari ca suntem singura tara care se mai uneste in ziua de azi cand se formeaza state noi prin desprinderea de alte state? Hai sa ne “unim” cu basarabenii prin contracte economice, prin investitii, si cultura, prin educatie si sa lasam lucrurile sa mearga de la sine in directia in care merg ele natural, chiar daca asta va duce la o unire chiar administrativa peste 20-30-50 de ani… sau niciodata!

Balanta (sau Stejarul)

by Ovidiu Scarlat

Am vazut filmult Balanta (1992) de Lucian Pintilie. Dupa cum am mai spus, nu sunt un critic de film si nici un specialist in domeniu dar pot sa spun ca este un film care ilustreaza foarte bine situatia din Romania in perioada comunista. Ar putea fi folosit ca material didactic pentru elevii de liceu care acum nu mai au nici o idee despre cum a fost atunci. Filmul are mai multe scene destul de socante, si un limbaj necenzurat, dar este un limbaj comun, din pacate, care-l cunoastem foarte bine. Nu este nici comic, nici romantic, este o drama. Drama unor intelectuali care se lupta sa faca fata multimei de oameni semianalfabeti si indobitociti de sistem.

Filmul a fost selectat si la Cannes 1992 si a castigat 3 premii. Defapt Maia Morgenstern, actor principal in film, care a jucat impresionant, a fost premiata cu titlul de cel mai bun actor in 1992 la “Festivalul de film de la Geneva” si la “Premiile Uniunii Cineastilor in Romania” si in 1993 la “Academia filmului European”. (sper ca am denumit bine aceste trei evenimente anuale) Oricum, esential este ca Maia Morgenstern a fost foarte bine apreciata pentru felul in care a jucat.

Filmul l-am gasit intamplator pe Google Video, nu stiu cine l-a pus, calitatea nu este foarte buna (dar nici foarte proasta), dar cred ca nici originalul nu avea o calitate foarte foarte buna, ma refer la calitatea video.

Dupa ce vezi filmul, poti sa vezi foarte clar ca s-au schimbat foarte multe in Romania de atunci, chiar daca inca mai sunt multe de schimbat. Asta inseamna ca putem sa speram ca o sa fie si mai bine in viitor.

Iata filmul:

Read more…

In pagina “De ce euro?” din site-ul Comisiei Europene iata ce am gasit:

de-ce-euro-zoom-in.jpg

De ce euro? Moneda euro a fost createment also bring economic stability…”

Ati inteles … nu? Eu m-am lamurit! :)

Read more…

Next Page »