… a inceput scoala

by Tudor Ivanescu

dupa tot tambalaul aparut in “scoala” romaneasca, totusi a inceput scoala. nu peste tot, si nu asa cum ar fi trebuit, dar… a inceput. nu aveti in minte anumite detalii ai vechilor “15 septembrie”? detalii de miros, culoare si sunet? ei bine, eu am. si atat de clar sunt intiparite in minte incat nu poate trece 15 septembrie fara sa “retraiesc” emotiile de odinioara si pe care imi face placere sa le destainui. putine in scris, dar enorme in mine.

imi amintesc asa de clar ca nu puteam manca deloc in acele dimineti. stomacul imi tremura, pur si simplu. cand ieseam din casa aerul era umed si racoros iar strazile aglomerate, in neconcordanta totala cu precedentele dimineti pustii de vacanta. galagie, povesti si grozavii de vacanta in fiecare grupulet de simpatie, autobuzele foarte aglomerate, tiganci la colturi cu buchete de toate felurile. scoala era mereu aceeasi, doar putin mai vopsita si mai mica. in fiecare an era mai mica. clasa era mai mica. bancile erau mai mici iar pe ele ne asteptau, fara exceptie, husele portocalii facute de mama lui Paul. parchetul din clasa era in fiecare an lustruit si curat dar nu tinea decat o luna asa. uneori tablele erau noi, cu dungi rosii, ca sa scriem drept.

invatatoare era neschimbata, in fiecare an. aceeasi fata zambitoare, de batrana inteleapta care vrea sa ne impartaseasca mici secrete in fiecare zi. imi amintesc de ochelarii ei fumurii, de inelul cu rubin de la mana stanga, de parul grizonat, mereu aranjat, hainele foarte feminine, extraordinara dna Vede. am fost penultima ei generatie. si acum mai pastrez legatura cu ea, desi m’am mutat la sute de kilometrii de ea. acelasi glas cald, patrunzator si dragastos. incredibila dna Vede.

dar timpul a trecut repede de tot. a imbatranit. am incercat sa o sun zilele acestea si nu raspunde nimeni. statea la o casa veche, intr’o curte cu castani, in cartierul si mai vechi de la poalele muntelui. intr’o zi, ani dupa ce am terminat scoala, am trecut pe la ea. am stat pe terasa, la o cafea, intr’o liniste ce parca nu dorea sa deranjeze amintirile atat de frumoase. cu cat simt ca sunt mai vechi aceste amintiri, cu atat imi dau seama ca… am “imbatranit” si eu.

datorita ei, aceste amintiri sunt ca un loc caldut si linistit in care ma pot intoarce oricand simt nevoia. si simt.

a inceput scoala…

lectia de zoologie…

by Tudor Ivanescu

omul este un animal mai mult decat foarte interesant iar specia romanus hominae sfideaza toate asteptarile oamenilor de stiinta. 

suntem un popor de ciudati. inca de la inceputuri (vremea dacilor, tracilor) ne’a placut sa stam cu burta la soare cat e ziulica de lunga, sa bem si sa trecem dintr’un chef in altul. nu chef de munca. mai apoi, am devenit targoveti. ca tiganu’ ar spune unii. si din pacate am ramas la stadiul acesta de (in)dezvoltare. 

ne place sa ne targuim pentru absolut orice. incepand cu banala piata- scumpe rosiile, bre; hai ca’ti dau trei mii (in loc de trei cinci sute), si pana la sferele cele mai inalte ale politicului si statului: mai renunta tu la un consilier si dau si eu doi afara. 

reguli, legi… sa n’auzim de ele. 

suntem amendati pentru o parcare ilegala, ne targuim. se cer bani pentru curatenia scarii… e prea mult. ne targuim. se voteaza pana la urma o lege, ne targuim. ca nu e prea buna, ca… mai stiu eu ce. 

ne place sa intram pe usa din dos, cu capul plecat (pe care sabia nu’l taie, nu?!?). sa dam, ca sa se rezolve. sa avem relatii: las’ ca vorbesc cu… si se rezolva. ne targuim. traim cu ideea ca banii pot cumpara orice si o aplicam in cele mai diverse locuri. in tramvai- ne multumim cand dam cinci mii dar fara bilet, in tren- cand dam douazeci de mii lu’ nasu’, politisitilor rutieri- cand dam cinci sute de mii in loc sa ne ia carnetu’ sau 100euro ca sa luam “strada”, in Gradina Botanica- mai bine sarim gardul decat sa platim biletul, unui judecator- ca sa incline balanta dreptatii in favoarea noastra, unui notar public- daca vrem sa facem practica in cabinetul lui, la primarie- daca vrem sa primim autorizatie de taxi, la medic- daca vrem ca sa se intereseze de noi si sa ne opereze, daca este nevoie, si asa mai departe. 

ordine, curatenie- utopie. 

ne plangem de locuri de parcare, dar nu intelegem ca parcarea este la 100- 200metrii de locul unde avem treaba. nu intelegem ca nu poate fi parcare pe bulevardul principal sau pe o straduta ingusta cu sens unic, langa biroul nostru; nu intelegem ca nu poate fi parcare langa stalpul de langa magazinul din colt; nu intelegem ca nu poate fi parcare chiar in fata scarii, eventual cu o roata pe scari; nu intelegem ca nu poate fi parcare pe pietonal, langa banca. si totusi parcam. 

nu intelegem ca programul in supermarket este pana la 21 si ne milogim sa ne mai lase putin. iar daca nu se poate, ne uitam urat. 

nu intelegem ca nu se poate fuma, manca seminte, scuipa in vagon. dar o facem ca asa ne vine noua in momentul acela. 

nu intelegem ca la secretariatul facultatii este pauza de masa intre 12 si 13.30 si ne milogim de secretara sa ne primeasca atunci cand vrem noi. iar daca nu se poate, secretara este tampita. 

nu intelegem ca intre si dupa anumite ore este interzisa “galagia” si in consecinta ascultam “muzica” (daca se poate numi asa) pana tarziu in noapte, ca sa auda toti vecinii. cine stie, poate n’au la ce asculta. 

nu intelegem ca nu mai sunt locuri la liceul la care doream sa ne inscriem plodul si dam, ca se poate. inca un plod in plus in liceu nu dauneaza cu nimic. 

… (va urma) 

blogocubul…

by Tudor Ivanescu

in ultimul timp am tot auzit de: blogosfera, blogosfera, blogosfera; de “noii veniti” in blogosfera; de “cei vechi” in blogosfera si “drepturile lor”, samd. prima impresie cu care am ramas in urma diferitelor discutii despre “blogosfera” a fost aceea ca, aceasta blogosfera se vrea a fi un fel de club select in care intri doar cu card de fidelitate si in urma a numeroase teste de inteligenta, cultura si dibacie. in alta ordine de idei, trebuie sa ai merite reale pentru a face parte din blogosfera.
“populatia Craiovei” si “blogosfera” sunt absolut sinonime ca mod de definire. si nimic mai mult. nu trebuie sa ai o anumita circumferinta a stomacului sau o anumita lungime a limbii pentru a te muta in Craiova (oras ales aleatoriu). si nici nu au nici un merit cei care s’au nascut acum 10ani in Craiova fata de cei care s’au nascut anul trecut in Craiova sau s’au mutat anul acesta.
ca exista “blogosfera” este incontestabil precum este incontestabila populatia Craiovei.
cu ce este mai breaz unul care s’a nascut blond decat unul care s’a nascut brunet, la fel, nu inteleg. ca cineva are de gand sa’si faca photoblog, paperblog, windowblog, superblog sau pozablog, foaieblog, fereastrablog, felicitari lui ca i’a venit ideea si succes la ce face. iar daca putem da o mana de ajutor, fara sa pretindem decoratii si epoleti, cu atat mai bine.
foarte adevarata remarca lui apollinaire ca: unde sunt peste cinci romani, unul dintre ei face o lista.
doua dintre sechelele regimului in care am fost crescuti sunt acelea ca: ne place sa ne bagam nasul in dosul vecinului, sa vedem ce’a mancat la pranz si cu ce se sterge dupa ce digestia a luat sfarsit si ca toti vrem sa fim sefi. ca daca atunci “sefii” stateau la cafea cu nu’s care mare tovaras venit de la centru, acum sefii fac la fel. de ce sa nu asculte toti de mine?!?
eu vreau sa fiu sef si aici si peste intreaga blogosfera! sic!

ditamai surprizele

by Tudor Ivanescu

 nu v’ar place sa fiti o persoana publica, recunoscuta, votata in primii 100 de “mari romani”? sa impartiti bani in stanga si dreapta, sa ajutati oameni nevoiasi si nefericiti? sa aveti o imagine de om cu inima mare si buna? sa participati la diferite misiuni caritabile si in acelasi timp sa vi se umple si propriul portofel?  mie da! si inca cum. 

 dar iata ce este in spatele unei astfel de persoane.  prefacandu’se ca ajuta omenii la nevoie, ca se implica in viata sociala si in problemele societatii, o anumita doamna lasa impresia, la prima vedere si in necunostinta de cauza, ca este cea mai caritabila persoana, inimoasa si lipsita de interes finaciar. 

 dar, insusi domeniul in care lucreaza (televiziune), nu este lipsit nici o clipa de interes finaciar. totul se rezuma la rating. asta duce la valori exorbitante ale reclamelor din apropierea emisiunii si implicit un contract fabulos cu respectiva diva pentru a nu o pierde. deci, cum suntem deja obisnuiti, totul se rezuma la bani.  o anumita doamna a fost invitata in emisiune pentru a fi ajutata cu reconstruirea acoperisului casei arse intr’un incediu. respectiva doamna are o nepotica de 3ani jumatate ce are nevoie de un transplant pana la varsta de 4ani. cerandu’i’se sa povesteasca despre viata ei, doamna incepu cu ce o durea mai tare: nepotica. diva, vazand ca discutia ia o intorsatura nefavorabila, prelua discutia cu promisiunea ca, dupa emisiune vor discuta si despre nepotica. 

 fiind in preajma sarbatorilor de paste, ii fura aduse in fata publicului vre’o patru sau cinci cosuri cu de’ale gurii si un numar de telefon al firmei care urma sa’i reconstruiasca acoperisul.  surpriza ce mare a inceput cand s’a terminat emisiunea si diva a inceput sa’njure ca un birjar, de fata cu toti aplaudacii (platiti) din sala, ca nu stiu cine nu facuse nu stiu ce. bineinteles ca n’a mai fost vorba de nici o discutie despre nepotica si din produsele existente in cos, doamna a plecat acasa cu o ruda de salam, un cozonac si niste vospsea de oua si un numar de telefon. atat. 

 a sunat, plina de speranta la numarul de telefon ce’i fusese dat si peste vre’o doua saptamani isi facu aparitia o cucoana cu un aparat foto pentru a lua dimensiunile acoperisului. dupa inca vre’o doua saptamani, retelefonand firmei, doamna afla ca firma nu are in stoc acoperisul de care are nevoie casa ei. interesant: mai nou, daca nu stiati, acoperisurile sunt importate gata montate. uneori chiar si cu o casa sub ele. modele noi, ce vreti. au mai trecut inca doua saptamani. a reretelefonat si a fost instiintata ca totul a fost o reclama, ca firma respectiva isi face doar publicitate platita! prin intermediul emisiunii si ca este rugata sa nu mai deranjeze.  sfarsit. 

 a fost cineva vreodata curios sa afle ce se ascunde in spatele atator stiri cu care suntem asaltati?!? ca nu stiu care doctor a facut nu stiu ce transplant de… aripi la musca. ca un anume cutarescu s’a certat cu fiica lu’ x’ulescu. si asa mai departe. ingurgitam repede ce ni se da si indirect suntem manipulati sa actionam in anumite feluri in diferite situatii. si traim fericiti pana la adanci batraneti. sa traiti bine! 

de la stana…

by Tudor Ivanescu

 

 satul de prostia cu care suntem inconjurati din toate partile, imi vine uneori sa ma fac cioban. da, la oi, pe varf de munte. nu tu mail’uri, nu tu blogg’uri proaste (vezi parerea lui kleampa), nu tu stress, nu tu poluare, nu tu vecini care asculta manele si vizioneaza “taraf tv” pana’n miez de noapte. si pe deasupra, apa de izvor, aer curat, padure, bronz gratuit, lapte, branza, etc.

 din pacate stiu ca nu voi rezista mult. o saptamana, o luna. am ajuns dependent de aglomeratie, de oameni. imi place sa’i studiez. sa’i descoper incet, in mintea mea. sa’mi imaginez ce gandesc, ce mananca dimineata, la ce ora s’au culcat aseara. ce fel de muzica asculta. daca au obiceiul sa minta, sa insele. daca iubesc si sunt iubiti.

mi’ar place sa am o ghereta din sticla fumurie, undeva in centrul orasului si sa’mi petrec timpul studiind oamenii.

 e interesant sa vezi ce pot face cand nu stiu ca sunt priviti. sa’i vezi ca se scarpina undeva, ca se stramba cu scarba dupa ce au zambit unui prieten. ca’si aranjeaza freza, fusta, sutienul in geamul gheretei mele, nestiind ca sunt inauntru. ca tot trag de fusta, ca si cum nu si’ar fi luat’o ele asa de scurta. batrani cu nepoti privind porumbeii din parc. tinere mame care trag cu sete din tigara in timp ce’i administreaza micutului cateva palme pentru ca a dat mingea in tufis. o pereche de boschetari nemultumiti ca oamenii nu mai arunca atata paine la gunoi. un cersetor, beat turta, cerand de mancare. o tiganca grasa cu cinci plozi goi si prafuiti ghicind viitorul unei inocente pe o banca. un “smecher”, gol pe dinauntru dar plin de haine care “i’au ramas mari” si curg de pe el, salutand un amic: ce faci p…! la care raspunsul va pica promt: bine c….! un tanar alb si gras, in plina putere, jucand table si mancand seminte la scara blocului cat e ziua si noaptea de lunga, in acorduri tiganesti. un bussinessman trecand in graba, cu un diplomat greu si un telefon scump la ureche. studente in primul an, ciripind voioase si aruncand ocheade cate unui tanar trecator. oameni murind de ras la gluma unui “om influent”, strambandu’se la aceeasi gluma spusa de un amarat. oameni privind de sus fiecare muritor ce trece pe langa, multumiti ca’s de rasa superioara si ca s’au chinuit mult sa se nasca asa. o contabila, presupun, trecand ingandurata, cu dintii galbeni si fata descompusa de tutun.

 acestia sunt oamenii de care sunt dependent si nu i’as da pe niste oi cuminti, linistite si folositoare.

 o sa ma fac totusi cioban. pentru o luna. ca mai apoi, cu mai multa sete, sa privesc oamenii.

anniversary, Gerburstag…

by Tudor Ivanescu

Pentru ca a aparut doar ca o mica conversatie pe postul: Pe cine mai luam in bloggosfera, am tinut neaparat sa strig in gura mare: Aniversari cat mai multe! lui Ovi si ternul si eternul dar sincerul si caldurosul La Multi Ani!!!

Bine, a trecut putin ziua de 05.07, dar nu e prea tarziu pentru a’mi face publice sentimentele de apreciere si respect pentru Ovidiu Scarlat.

Numai bine in tot ce face, implinirea planurilor si succese succesive!

re: viata la microscop!

by Tudor Ivanescu

of, of, of si mai, mai, mai.

adevarurile si neadevarurile sunt mai complexe decat ne imaginam. relatiile interumane sunt o permanenta provocare, atat pentru psihologi cat mai ales pentru noi, cei care le experimentam. sentimentele nutrite fata de cealalta persoana difera atat de mult, de la om la om, prin valoare si intensitate incat este falsa afirmatia: si la mine a fost exact la fel. incertitudinea sub care se afla adevarul despre ce-simte-celalalt-pentru-mine distruge, in multi, multi neuroni. si aici apare sentimentul ce tine vie o relatie si ajuta ca incertitudinea sa nu se degradeze, sa nu involueze, in paranoia: increderea. increderea ca regretul si cainta sunt veritabile. ca intentiile nu au fost negative. ca totul porneste din dragoste.

prin trecerea anilor, uitandu’ne in urma, ne dam seama ce copii am putut fii in diferite momente si ce’am distrus, degeaba. iar procentul de ticalosie, minciuna si rea-vointa, care totusi exista, este egal intre barbati si femei. dezavantajul celor din urma fiind ca sunt cu 10% mai numeroase. si sar in ochi mai repede.

un fapt real in viata multor cupluri este acela ca, dupa perioade de timp, mai ales cand intelegerea reciproca este mare si dragostea fierbintesi puternica, apare o asa-zisa “lipsa de respect” fata de ideiile, gusturile, placerile celuilalt. imi explic asta tocmai prin atasare perfecta fata de celalalt, prin cunoasterea celor mai adanci intimitati si evolutia relatiei de iubire intr-o pseudo-relatie frate-sora (frate-frate, sora-sora) dar cu implicatii amoroase. de cate ori nu ne’am paruit, palmuit si certat fratele? si inca’l iubim, ca pe un frate (sora). pentru ca’l cunoastem bine. am crescut o data cu el. faptul ca celalalt “isi permite” unele lucruri pe care nu si le permitea, nu deriva, intotdeauna, din lipsa de respect. ci tocmai din impreunarea, amestecare prea multa a celor doua eu-ri, din dragoste si sinceritate totala. din cresterea impreuna a relatiei.

yin si yang. sugestiva contopirea celor doi intr’unul. dar, in fiecare culoare, partea de culoare din celalalt este delimitata clar. si trebuie sa raman asa. altfel ar fi un tot gri. o parte din fiecare este personala, unica, de respectat. oricat de mult cunoastem din adacurile celuilalt.

stiti povestioara cu tatal care avea un fiu rau, lenes si obraznic. hotarandu’se sa’si sensibilizeze fiul, a batut, pentru fiecare greseala, cate un cui in usa. la batranetea tatalui, intelepciunea fiului scosese cate un cui din usa pentru fiecare fapta buna in asa fel incat, pe patul de moarte, tatal nu mai vazu nici un cui in usa. dar ii arata totusi fiului, gaurile ramase. nu credeti ca batranul a murit, in cele din urma, fericit? fara regrete si pareri de rau? ba, mai fericit decat daca fiul ar fi fost bun toata viata? fiecare persoana are ceva deosebit, frumos, de iubit. dar la unii e mai greu sa o gasesti. iar altii imbatranesc pana dau de ea. si totusi exista!

… mari romani!!! (inca 5zile)

by Tudor Ivanescu

vazand topul realizat de Ovidiu, mi’am adus aminte de o campanie initiata de TVR si despre care doream de mult timp sa scriu ceva. www.mariromani.ro (telverde: 0800.020.800)- o intentie laudabila a celor de la televiziunea romana pentru a afla, daca nu se vad deja, apele in care se scalda romanu’ cu mic cu mare. prima reactie a mea a fost: mari romani in ce? in arta, stiinta, capabilitatea de a conduce un stat, muzica, divertisement, satira, bautura… apoi, m’am gandit ca este mai bine asa, na! sa vedem, fratilor, ce a ramas din negura vremilor zbuciumate, in constiinta solida si morala a romanului simplu.

nu a fost deloc o mirare sa vad nominalizari de genul: Andreea Marin, Adi de la Valcea, Adrian Minune, nea Vasile dar si Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Octavian Paler, Constantin Noica. printre, nominalizarile au fost presarate cu: Gica Hagi, Gica Popescu, Razvan Lucescu si continuand cu Nadia Comaneci, Lavinia Milosovici si Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu. au fost si care au amintit de I.C.Bratianu, N.Titulescu, N.Iorga, Carol I, Mihai I, samd. au fost si care au nominalizat actualul presedinte al tarii, ca cel mai mare roman. ba chiar si Ghita Muresan, cu cei 2m si 13(parca) ai sai.
una peste alta, nu cred ca intereseaza intr’adevar un nume, o persoana, cea mai mare din toate timpurile. dar vom intelege poate, mai bine, ce ramane de fapt in constiinta maselor si ce conteaza pentru posteritate. este adevarat, un element conteaza enorm de mult: timing’ul! de exemplu, daca se initia aceasta campanie imediat dupa 1989, cu siguranta ca nu am fi gasit numele de Nicolae Ceausescu printre nominalizari. ei bine, acum este. si nu o data! daca ar fi fost facut sondajul in perioada in care se luptau pentru patrie: Mihai Leu, Leonard Doroftei, probabil rezultatele ar fi fost altele. daca sondajul ar fi fost facut in perioada de ascensiune a lui Hitler, ar fi fost ales, cu siguranta. acum este non-grat.

sunt curios doar, ce o sa iasa!

Codul lui Da Vinci

by Tudor Ivanescu

revin. am scris cu vreme in urma o mica si controversata parere despre cartea cu numele din titlu. acum revin.

forma cartii este excelenta. sunspansul este bine regizat si asternut pe hartie. o carte pe care daca o citesti ca roman politist, o parcurgi usor, transpunandu’te in actiune.

fondul cartii este complex. cartea este compilatie a multor apocrife gasite de’a lungul vremilor, carti nu numai nerecunoscute de autoritatile religioase, dar si ascunse si blamate, imbinate cu fanteziile beletristice ale unui autor inteligent si cu experienta in arta scrisului.

referitor la forma, Washington Post titra: “Literatura de actiune nu poate ajunge mai departe de aceasta carte!”. pentru cei interesati mai mult de fondul cartii, exista pe piata cateva dintre apocrifele amintite in carte, editate de Polirom si Humanitas.

important de stiut in momentul citirii carti este faptul ca fondul constituie punctul de vedere al autorului si nu este recunoscut de intreaga societate ca adevar istoric. in consecinta, este o carte ce merita citita, o carte ce te pune pe ganduri, daca gandesti…

penibila sputa pesedista!

by Tudor Ivanescu

va mai amintiti de penibila conducere neocomunista? 11 ani de mizerie, minciuna si imbuibare a mistretilor. vremi in care, in fotoliile conducerii tronau mistreti cu gusa, cocosati de burdihanul din fata, cu ochi vicleni si tampi, ahtiati de bani, pamanturi si paduri?

acum, inlaturati intr’un sfarsit de societatea satula, dezbinati de coruptia, minciuna si lacomia din partid, latra si scancesc ca niste hiene carora li s’a luat starvul de sub falci. ex-inteligentul om de stat, Mircea Geoana isi arata penibila si stupida fata, calcand cu pasi demni de predecesorii lui. cere cu idiotism ahtiat si furibund demiterea intregului guvern, motiune de cenzura, inlaturarea conducerii, taierea din radacina a raului si a coruptiei si alte astfel de chestii pe care nu le mai crede nimeni din gura PSD. minunat tablou de savana cu sacali si hiene ahtiate dupa starv…

va mai aminti de renumiti oameni de afaceri cu carnet PSD in buzunar si cu mii de oameni inselati pe constiinta inexistenta? ce mai stiti de mistretul sef, Adrian Nastase? ce mai stiti de conducatorul mult iubit, Ion Iliescu, regizor al loviturii de stat decembriste si initiator al constructivelor mineriade? ce mai stiti de Michi, zis Spaga si altii multi ca ei?

pana si extra-nationalistul Tudor Vadim isi arata public dezgustul fata de stupizenia vechii conduceri.

dar noi, mici furnici, ne plangem vecinului de la trei, la un pahar de bere si o tigara, la un pumn de seminte si un meci de fotbal.

fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita. fiecare angajat isi are seful pe care si’l merita.

Next Page »