Gradina cu doi nuci

• Published:September 16th, 2006
• Comments:2 Comments
• Category:Uncategorized

dupa tot tambalaul aparut in “scoala” romaneasca, totusi a inceput scoala. nu peste tot, si nu asa cum ar fi trebuit, dar… a inceput. nu aveti in minte anumite detalii ai vechilor “15 septembrie”? detalii de miros, culoare si sunet? ei bine, eu am. si atat de clar sunt intiparite in minte incat nu poate trece 15 septembrie fara sa “retraiesc” emotiile de odinioara si pe care imi face placere sa le destainui. putine in scris, dar enorme in mine.

imi amintesc asa de clar ca nu puteam manca deloc in acele dimineti. stomacul imi tremura, pur si simplu. cand ieseam din casa aerul era umed si racoros iar strazile aglomerate, in neconcordanta totala cu precedentele dimineti pustii de vacanta. galagie, povesti si grozavii de vacanta in fiecare grupulet de simpatie, autobuzele foarte aglomerate, tiganci la colturi cu buchete de toate felurile. scoala era mereu aceeasi, doar putin mai vopsita si mai mica. in fiecare an era mai mica. clasa era mai mica. bancile erau mai mici iar pe ele ne asteptau, fara exceptie, husele portocalii facute de mama lui Paul. parchetul din clasa era in fiecare an lustruit si curat dar nu tinea decat o luna asa. uneori tablele erau noi, cu dungi rosii, ca sa scriem drept.

invatatoare era neschimbata, in fiecare an. aceeasi fata zambitoare, de batrana inteleapta care vrea sa ne impartaseasca mici secrete in fiecare zi. imi amintesc de ochelarii ei fumurii, de inelul cu rubin de la mana stanga, de parul grizonat, mereu aranjat, hainele foarte feminine, extraordinara dna Vede. am fost penultima ei generatie. si acum mai pastrez legatura cu ea, desi m’am mutat la sute de kilometrii de ea. acelasi glas cald, patrunzator si dragastos. incredibila dna Vede.

dar timpul a trecut repede de tot. a imbatranit. am incercat sa o sun zilele acestea si nu raspunde nimeni. statea la o casa veche, intr’o curte cu castani, in cartierul si mai vechi de la poalele muntelui. intr’o zi, ani dupa ce am terminat scoala, am trecut pe la ea. am stat pe terasa, la o cafea, intr’o liniste ce parca nu dorea sa deranjeze amintirile atat de frumoase. cu cat simt ca sunt mai vechi aceste amintiri, cu atat imi dau seama ca… am “imbatranit” si eu.

datorita ei, aceste amintiri sunt ca un loc caldut si linistit in care ma pot intoarce oricand simt nevoia. si simt.

a inceput scoala…