re: viata la microscop!

by

of, of, of si mai, mai, mai.

adevarurile si neadevarurile sunt mai complexe decat ne imaginam. relatiile interumane sunt o permanenta provocare, atat pentru psihologi cat mai ales pentru noi, cei care le experimentam. sentimentele nutrite fata de cealalta persoana difera atat de mult, de la om la om, prin valoare si intensitate incat este falsa afirmatia: si la mine a fost exact la fel. incertitudinea sub care se afla adevarul despre ce-simte-celalalt-pentru-mine distruge, in multi, multi neuroni. si aici apare sentimentul ce tine vie o relatie si ajuta ca incertitudinea sa nu se degradeze, sa nu involueze, in paranoia: increderea. increderea ca regretul si cainta sunt veritabile. ca intentiile nu au fost negative. ca totul porneste din dragoste.

prin trecerea anilor, uitandu’ne in urma, ne dam seama ce copii am putut fii in diferite momente si ce’am distrus, degeaba. iar procentul de ticalosie, minciuna si rea-vointa, care totusi exista, este egal intre barbati si femei. dezavantajul celor din urma fiind ca sunt cu 10% mai numeroase. si sar in ochi mai repede.

un fapt real in viata multor cupluri este acela ca, dupa perioade de timp, mai ales cand intelegerea reciproca este mare si dragostea fierbintesi puternica, apare o asa-zisa “lipsa de respect” fata de ideiile, gusturile, placerile celuilalt. imi explic asta tocmai prin atasare perfecta fata de celalalt, prin cunoasterea celor mai adanci intimitati si evolutia relatiei de iubire intr-o pseudo-relatie frate-sora (frate-frate, sora-sora) dar cu implicatii amoroase. de cate ori nu ne’am paruit, palmuit si certat fratele? si inca’l iubim, ca pe un frate (sora). pentru ca’l cunoastem bine. am crescut o data cu el. faptul ca celalalt “isi permite” unele lucruri pe care nu si le permitea, nu deriva, intotdeauna, din lipsa de respect. ci tocmai din impreunarea, amestecare prea multa a celor doua eu-ri, din dragoste si sinceritate totala. din cresterea impreuna a relatiei.

yin si yang. sugestiva contopirea celor doi intr’unul. dar, in fiecare culoare, partea de culoare din celalalt este delimitata clar. si trebuie sa raman asa. altfel ar fi un tot gri. o parte din fiecare este personala, unica, de respectat. oricat de mult cunoastem din adacurile celuilalt.

stiti povestioara cu tatal care avea un fiu rau, lenes si obraznic. hotarandu’se sa’si sensibilizeze fiul, a batut, pentru fiecare greseala, cate un cui in usa. la batranetea tatalui, intelepciunea fiului scosese cate un cui din usa pentru fiecare fapta buna in asa fel incat, pe patul de moarte, tatal nu mai vazu nici un cui in usa. dar ii arata totusi fiului, gaurile ramase. nu credeti ca batranul a murit, in cele din urma, fericit? fara regrete si pareri de rau? ba, mai fericit decat daca fiul ar fi fost bun toata viata? fiecare persoana are ceva deosebit, frumos, de iubit. dar la unii e mai greu sa o gasesti. iar altii imbatranesc pana dau de ea. si totusi exista!