Critica sau viata la microscop
by Ovidiu Scarlat- Published:June 28th, 2006
- Comments:4 Comments
- Category:critică, ganduri, principii de viata, societate
Fară introducere, o să intru direct în subiect. 
Am observat o treabă ciudată. Să inventez două personaje, să zicem Andrei şi Ana, pentru ca să-mi fie mai uşor să exemplific ceea ce am observat. Să zicem că Ana face o chestie care-l afectează mult pe Andrei (am uitat să spun că sunt prieteni sau poate chiar casătoriţi… alegeţi voi), deci face o chestie mai grea, nu doar o boroboaţă, cum oricine face, că doar nimeni nu-i perfect (oare crede cineva ca există oameni perfecţi???). Ei bine, Ana îşi cere iertare, îi pare sincer rău iar Andrei o iartă (nu luăm acum în calcul că el a facut bine că a iertat, etc etc), dar totuşi rămîne afectat într-un fel, e greu e explicat dar poate să fie vizibil. Ei bine, aici vine observaţia, Ana îi reproşează lui Andrei că nu o iubeşte şi că nu o iartă şi că el nu mai este ca înainte… Dar hai să privim altfel lucrurile, dacă eu ma duc la cineva şi-l tund chel în timp ce doarme. Apoi văd că el dimineaţă este supărat, îmi cer iertare, sunt iertat, dar… părul nu creşte înapoi imediat, are nevoie de timp. Cum ar fi să mă supăr eu şi să zic: “nu m-ai iertat, pentru că nu mai eşti ca înainte (adică cu păr!)!”? E la fel de ridicol cand după ce cineva, indiferent dacă e Ana sau Andrei, distruge ceva aşteaptă ca după ce-şi cere iertare toate să fie la fel ca înainte imediat. Cînd primeşti o palmă, obrazul se face roşu, trec apoi 5 minute şi nu se mai vede (roşeaţa), dar alte acţiuni au efecte mai grave. Exemplele pot continua dar eu mă opresc aici. Cred că cei care sunt în cazul Anei din expunerea mea, ar trebui să se gândeasca puţin şi să vadă dacă au dreptate.
4 Comentarii
Si eu am observat “situatia” asta pe care ai povestit-o tu Andrei, pardon Ovidiu.
Uite cum “vaz” eu lucrurile…amandoi au dreptate…sa ma explic;
Ana si-a dat seama ca “a facut-o de oaie” asa ca ea are doua probleme; una cu sinele ca se autoacuza pentru gogomanie si una cu Andrei. Andrei in schimb are o singura problema cu Ana care a gresit…Ana isi cere iertare, asa ca se elibereaza de ambele frustrari…Andrei, care avea insa o singura problema, atunci cand Ana isi recunoaste vina in el se creaza reactia”am avut dreptate deci m-ai atacat degeaba”…ca sa scape de confirmarea ca i s-a facut o nedreptatea are nevoie de timp (cum bine ai remarcat). In Andrei continua ecoul reactiei si incepe sa creeze un scenariu…da m-a atacat, dar ea inseamna ceva pentru mine (aici incepe o intreaga lista care se termina invariabil cu nimeni nu e perfect)…
Cam asta vad eu…da, am observat ca atunci cand pui oamenii in relatie si au loc tot felul de “peripetii” fiecare are dreptate pentru ca se pozitioneaza din punctul lui de vedere…si tre’ sa recunosti ca fiecare are in parte cea mai buna perspectiva din unghiul in care se afla…ha!ha!ha!
Va pup, o pup si pe Ana cea imaginara si pe Andrei, uite asa!
Of of… cum ma pui tu pe mine sa gandesc cu voce tare. Numai ca eu sunt in postura de Andrei, de data asta. Ca nu am gresit eu. Exemplele cu parul care nu creste peste noapte si obrajul palmuit care nu-si recapata culoarea in trei secunde, sunt cu talc gasite. Imi plac. Cu alte cuvinte “ierti, dar nu uiti”. Si pentru ca nu uiti, si pentru ca sechelele raman, si pentru ca semnalul de alarma e deja tras… uite de ce cercul, care reprezenta intregul dintre cei doi, nu mai e chiar cerc, nici macar oval nu mai e, ci s-a transformat intr-o linie curba, caci fisura facuta de greseala cu pricina, a facut ca linia continua sa devina asa.
Oare are sens ce insir eu aici?
Anabeluta zice ca Ana e constienta de greseala ei, si-si face mea culpa. Si-o fi facand-o ea… dar intrebarea este: de ce, cand , cu cata sinceritate, care-i scopul? Ca poate isi face mea culpa numai asa ca sa poata sa inceapa sa se uite in oglinda cand se piapatana. Sau poate doar pentru ca nu-i place sa ramana ea cu povara greselii. Nu se stie…. problema à mare este fisura aceea care a aparut in urma greselii de necontestat.
Caci stii cum e… odata aparuta fisura, prin ea se pot strecura semne de intrebare si neincrederi; fapt ce, mai devreme sau mai tarziu va duce la acelasi final.
Anyway… ma bucur ca nu sunt eu Ana. Pentru ca urasc sa supar lumea din jurul meu. Imi pare rau ca sunt Andrei de data asta. Pentru ca stiu cum e sa incerci sa lipesti fisura aia, si sa nu poti. Pur si simplu sa nu mai ai puterea sa o lipesti. Si sa vezi cum totul se duce de rapa, dar sa fi absolut paralizat(a) de teama ca… istoria se va repeta.
Va pup si eu, ca sa nu o las singura pe Anabeluta… chestie de solidaritate intre d-re
Hmmm.Deci am citit de multe ori, sa nu gresesc.:)
Pai eu cred ca e chestie de domnisorika. Tipic feminin.Numai noi putem sa reprosam, ca nu suntem iubite.Deh, tot noi facem pe ofensatele.
Nu avem rabdare.Vrem sa fie totul ca la inceput.Ideea este ca ‘noi’, gresim, si tot noi negam greseala.
Mda, sunt cam drastica..! Am vazut multe cazuri, in care ea a gresit, si in care el si`a calcat pe inima, acordandu`i inca o sansa.
Eu nu pup pe nimeni.
Nu stiu daca este chiar echivalent cu “te iert dar nu te uit”. Cel putin asta este parerea mea.
Oricine poate sa faca ce a facut Ana si m-am gandit ca este valabila si la relatia dintre membrii unei familie parinti - copii si invers, frati intre ei.