- Published:April 11th, 2006
- Comments:2 Comments
- Category:Gradina cu doi nuci, Uncategorized, ganduri
prietenia nu-i un castel
ce, mostenit, il poti preface in nisip…
nu-i zestre ce ti-a fost ursita,
nici pui de caine priponit.
prietenia nu-i o joaca
ce, plictisit, o cauti cand si cand…
nu-i valul spulberat de stanca,
nici clovn privindu-te razand.
prietenia e o arma,
un scut, un palos, un atuu…
pe drumul vietii cand s-arata
ia chipul ei cu tine, tu!
prietenia e o floare,
din bulb , in radacini s-a prins…
si daca stii un vreasc a pune
va dainui ca foc nestins.
prietenia se castiga,
trage un loz! dar nu trisa…
imparte darul fara teama
cu cei ce iar te-or invata
cum sa divizi unul in doua,
cum timpul sa-l primesti in dar,
cum mâna sa le-o intinzii in anii
ce-mpovarati acum iti par.
…si uitasem de poezioara asta! S-a nascut ad-hoc dupa ce am citit confesiunea unui om obisnuit, anul trecut, in vara, pe cafenea. Recitind-o acum, s-au nascut in mine intrebari. Despre prietenie, despre oamenii carora le-o acordam, despre cat suntem de increzatori de fiecare data ca-i nemuritoare. Despre cum ne inselam de atatea ori si ramânem cu sufletul franjurit.
Ce este pentru voi prietenia?
